Daniel Constantin: Măsura de creştere a TVA va fi declarată neconstituţională

Publicat de Daniel Constantin pe 28 Iun 2010 in Presa

Măsura de mărire a TVA va fi declarată neconstituţională, a afirmat, luni, preşedintele Partidului Conservator (PC), Daniel Constantin, după şedinţa Biroului Executiv Central al partidului.
“Guvernul Boc promovează încă o dată o măsură care va fi declarată mai devreme sau mai târziu anticonstituţională, modificând Codul fiscal printr-o ordonanţă de urgenţă”, a declarat Daniel Constantin.

Potrivit acestuia, articolul 4 din Codul fiscal prevede că “prezentul cod se modifică şi se completează numai prin lege promovată, de regulă, cu şase luni înainte de data intrării în vigoare”. “La punctul 2 de la articolul 4 orice modificare sau completare a prezentului cod intră în vigoare cu începere din prima zi a anului următor celui în care a fost adoptată prezenta lege”, a semnalat liderul conservator.

În opinia sa, noua “găselniţă” a guvernului Boc de mărire a TVA va avea ca efect creşterea preţurilor, scăderea puterii de cumpărare a populaţiei, şomaj, adâncirea crizei, creând, mai devreme sau mai târziu, “o spirală a prăbuşirii economice”.

“În urma Biroului Executiv de astăzi am luat decizia de a respinge prin toate mijloacele democratice pe care le avem la îndemână orice formulă care salvează clientela politică a puterii şi pune greutatea crizei economice pe umerii populaţiei, aşa cum urmează să se întâmple cu creşterea TVA-ului”, a spus Daniel Constantin. AGERPRES

Popularity: 1% [?]

Related posts:

  1. Liderul Partidului Conservator: “Majorarea TVA va fi declarată neconstituţională”
  2. Conservatorii se alătură contestatarilor majorării TVA
  3. Daniel Constantin: Guvernul este neconstituţional şi trebuie să-şi dea demisia
  4. Daniel Constantin: Moţiunea de cenzură este singura soluţie să scăpăm de acest Guvern incompetent
  5. Conservatorii accepta reducerea TVA, nu si impozitarea pensiilor

RSS 2.0 | Comentarii / Trackback

Comenteaza

Calendar

februarie 2012
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Ian «-»  
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
272829